Romanii şi perfidul Albion sau cât de tentantă mai e Anglia...
Atacurile presei britanice asupra romanilor şi bulgarilor se înteţesc odată cu apropierea lui 2014 atunci când restricţiile aplicate acestora pe piaţa muncii din Marea Britanie, urmează a fi ridicate. Trimişi ai cotidianelor de scandal brăzdează România în căutarea celor care pregătesc deja marea invazie: sate populate de ţigani, aşezări de care nu mai ştie nimeni sunt rând pe rând scotocite de ziarişti britanici.
Relatările abundă în predicţii apocaliptice pentru poporul britanic: străinii le vor fura locurile de muncă, TBC ul este pe cale să declanşeze o epidemie mortală, febră tifoidă e şi ea pe drum, clima se va schimba odată cu invadatorii est europeni şi cel mai probabil urmează să aflăm că şi ciumă bubonică la braţ cu holeră şi lepră se vor abate necruţător peste atât de încercatul Regat Unit.
Evident toate aduse de hoardele româneşti şi bulgăreşti pregătite temeinic să treacă peste Canalul Mânecii. În toată această nebunie de relatări cu tentă catastrofala am încercat să testăm niţel piaţa muncii din Marea Britanie aşa cum se prezintă ea în plină criză economică.
Telefonul de la miezul zilei
O investigaţie sub acoperire denunţa uşurinţa cu care poţi găsi la orice oră un job chiar şi dacă ai sosit pe meleaguri britanice cu numai o zi în urmă. Ajutat de acte false şi de site urile de recrutare a forţei de muncă, răsărite ca ciupercile după ploaia londoneză...Tot ce trebuie să faci e să suni la una dintre sutele de agenţii, un simplu telefon te face angajat cu acte-n regulă (sic!). Cerinţele agenţiei de plasare? O nimica toată: număr de securitate socială, un cont bancar, certificat de protecţia muncii şi un număr de înregistrare la forţele de muncă. Toate acestea le poţi împrumuta de la un amic binevoitor sau dacă dispui de 200 de lire, le întocmeşti pe numele tău.
“Alo? Bună ziua, caut şi eu un loc de muncă am văzut anunţul dumneavoastră pe internet”, îmi încerc norocul la una din zecile de agenţii care şi fac reclamă peste tot în ziare sau pe siteurile de specialitate.
“Da cum să nu, ce vă interesează?” sună foarte amabil vocea de la capătul firului. “Ce ştiţi să faceţi?”
“Păi să vedeţi, eu nu ştiu să fac prea multe că nu-s meseriaş poate aveţi ceva necalificat”, răspund puţin timorat.
“Not a problem”, îmi risipeşte temerile duduia cu voce caldă. Mai are nevoie de câteva detalii personale pe care mă roagă să i le trimit printr-un sms. Mă expediază la o adresă undeva în centrul Londrei. O companie de construcţii are nevoie de un salahor să-i ajute la cărat moloz. 50 de lire pe zi, minus comisionul către agenţia care tocmai m-a plasat, minus taxele către stat, 10 ore pe zi.
Tărâmul făgăduinţei
Cât ai spune bună dimineaţă în limba lui Shakespeare, agenţiile te aranjează pentru cel puţin câteva săptămâni. După care n-ai decât să suni un prieten, aceeaşi recrutanti pe piaţa de muncă, unii care sunt plătiţi regeşte. Comisioanele încasate de către agenţii sunt fabuloase. Companiile care solicită muncitori necalificaţi şi meseriaşi plătesc o avere pentru ei, în timp ce samsarii forţei de muncă îi remunerează cu te miri ce...Un cerc vicios, o afacere grasă pe spinarea imigranţilor care acceptă joburi prost plătite şi istovitoare. Colac peste pupăză, pe lângă comisionul plătit agenţiei care i-a recrutat plus taxele către stat, “beneficiarii” serviciilor sunt obligaţi să achite săptămânal 5% din leafa,unei alte agenţii care-i jumuleşte doar pentru că le-a calculat salariul. Astfel angajatul sfârşeşte că din cei 50 de lire pe zi să mai rămână cu circa 30 de lire, adică o nimica toată.
Leon Cozier este consultant la o agenţie de recrutare a forţei de muncă din Londra. Recunoaşte că afacerea merge extrem de bine chiar şi în condiţii de criză. « Majoritatea clienţilor noştri sunt străini, în special cei veniţi din fostul bloc comunist. Zilnic suntem asaltaţi cu zeci de telefoane, este o cerere pe care de cele mai multe ori nu o putem onora. Puţini sunt însă, englezii care apelează la serviciile noastre. Se ştie deja, munca este foarte grea, una nefamiliară acestora şi da, este adevărat că profitul agenţiei de pe urma celor care caută un loc de muncă a înregistrat cote frumoase », admite Leon.
« Englezii nu se dau jos din pat pentru salariile imigranţilor «
Martin McGuire conduce o agenţie de recrutare a forţei de muncă în sectorul construcţiilor. A dat de muncă la sute de romani, bulgari sau polonezi şi mai puţin englezilor. « Sunt ani buni de zile de când străinii iau joburi de care englezii nu se ating...ăştia nu se dau jos din pat pentru munca grea şi lefuri mai mici », descrie Martin apetitul englezilor pentru posturile scoase pe piaţa muncii de către agenţia sa. La fel de adevărat este că filialele precum cea condusă de Martin duc o politică descurajantă pentru cei aflaţi în căutarea unui job. Culmea ridicolului, mai nou recrutantii solicita celor care vânează un amărât de loc de muncă necalificat, un CV ce musai trebuie însoţit de două referinţe de la ultimul angajator.
Viaţa la Londra
Nimic “glamorous”atunci când la sfârşit de săptămână, cocoşat de muncă şi călătoriile către şi de la locul de muncă, se uită romanu-n buzunar şi nu-i vede decât cusătură. (Discutăm aici de cei care au ales să-şi ducă traiul în mod cinstit, fără a cerşi ajutoare sau case de la statul britanic). Odată ce-a oferit obolul agenţiilor, îl aşteaptă şi chiria casei la care includem şi utilităţile, costul abonamentului săptămânal pentru transportul în comun plus hrana zilnică. Chiriile sunt nesimţit de mari uitându-te la densitatea de om pe metru pătrat în casă, transportul în comun unul dintre cele mai scumpe din lume deşi aglomeraţia de la metroul londonez poate fi comparată cu cea a sardinelor înăbuşite la conservă. Marius P. are 28 de ani este din Bacău, absolvent al Universităţii Al I Cuza din Iaşi şi a sosit la Londra acum un an. “Nu-mi găseam nimic de lucru acasă aşa că m-am decis să vin aici...nu câştig mare lucru însă e mai bun decât ajutorul de şomaj din România. Personal nu cred că Anglia mai reprezintă o opţiune pentru cei ce-şi doresc să vină aici, viaţa e foarte scumpă ” conchide Marius care trudeşte că necalificat pe un şantier londonez şi speră că într-o bună zi se va întoarce acasă dacă situaţia din România se va îndrepta.
Sistemul de (în)securitate socială
Un sector scăpat de sub control, aflat într-o serioasă degringolada. Statul nu are timp pentru hoţiile angajatorilor intermediari; recrutantii şi firmele de contabilitate se îmbogăţesc, marile companii prospera pe spinarea amaraţilor de imigranţi. O altă latură urâtă a indolenţei ce domina instituţiile statului britanic, una care dezvăluie un adevăr nerostit de către guvernanţi: imigraţia a luat-o pe arătură iar sacul cu pomeni s-a golit.
Telefonul de la miezul zilei
O investigaţie sub acoperire denunţa uşurinţa cu care poţi găsi la orice oră un job chiar şi dacă ai sosit pe meleaguri britanice cu numai o zi în urmă. Ajutat de acte false şi de site urile de recrutare a forţei de muncă, răsărite ca ciupercile după ploaia londoneză...Tot ce trebuie să faci e să suni la una dintre sutele de agenţii, un simplu telefon te face angajat cu acte-n regulă (sic!). Cerinţele agenţiei de plasare? O nimica toată: număr de securitate socială, un cont bancar, certificat de protecţia muncii şi un număr de înregistrare la forţele de muncă. Toate acestea le poţi împrumuta de la un amic binevoitor sau dacă dispui de 200 de lire, le întocmeşti pe numele tău.
“Alo? Bună ziua, caut şi eu un loc de muncă am văzut anunţul dumneavoastră pe internet”, îmi încerc norocul la una din zecile de agenţii care şi fac reclamă peste tot în ziare sau pe siteurile de specialitate.
“Da cum să nu, ce vă interesează?” sună foarte amabil vocea de la capătul firului. “Ce ştiţi să faceţi?”
“Păi să vedeţi, eu nu ştiu să fac prea multe că nu-s meseriaş poate aveţi ceva necalificat”, răspund puţin timorat.
“Not a problem”, îmi risipeşte temerile duduia cu voce caldă. Mai are nevoie de câteva detalii personale pe care mă roagă să i le trimit printr-un sms. Mă expediază la o adresă undeva în centrul Londrei. O companie de construcţii are nevoie de un salahor să-i ajute la cărat moloz. 50 de lire pe zi, minus comisionul către agenţia care tocmai m-a plasat, minus taxele către stat, 10 ore pe zi.
Tărâmul făgăduinţei
Cât ai spune bună dimineaţă în limba lui Shakespeare, agenţiile te aranjează pentru cel puţin câteva săptămâni. După care n-ai decât să suni un prieten, aceeaşi recrutanti pe piaţa de muncă, unii care sunt plătiţi regeşte. Comisioanele încasate de către agenţii sunt fabuloase. Companiile care solicită muncitori necalificaţi şi meseriaşi plătesc o avere pentru ei, în timp ce samsarii forţei de muncă îi remunerează cu te miri ce...Un cerc vicios, o afacere grasă pe spinarea imigranţilor care acceptă joburi prost plătite şi istovitoare. Colac peste pupăză, pe lângă comisionul plătit agenţiei care i-a recrutat plus taxele către stat, “beneficiarii” serviciilor sunt obligaţi să achite săptămânal 5% din leafa,unei alte agenţii care-i jumuleşte doar pentru că le-a calculat salariul. Astfel angajatul sfârşeşte că din cei 50 de lire pe zi să mai rămână cu circa 30 de lire, adică o nimica toată.
Leon Cozier este consultant la o agenţie de recrutare a forţei de muncă din Londra. Recunoaşte că afacerea merge extrem de bine chiar şi în condiţii de criză. « Majoritatea clienţilor noştri sunt străini, în special cei veniţi din fostul bloc comunist. Zilnic suntem asaltaţi cu zeci de telefoane, este o cerere pe care de cele mai multe ori nu o putem onora. Puţini sunt însă, englezii care apelează la serviciile noastre. Se ştie deja, munca este foarte grea, una nefamiliară acestora şi da, este adevărat că profitul agenţiei de pe urma celor care caută un loc de muncă a înregistrat cote frumoase », admite Leon.
« Englezii nu se dau jos din pat pentru salariile imigranţilor «
Martin McGuire conduce o agenţie de recrutare a forţei de muncă în sectorul construcţiilor. A dat de muncă la sute de romani, bulgari sau polonezi şi mai puţin englezilor. « Sunt ani buni de zile de când străinii iau joburi de care englezii nu se ating...ăştia nu se dau jos din pat pentru munca grea şi lefuri mai mici », descrie Martin apetitul englezilor pentru posturile scoase pe piaţa muncii de către agenţia sa. La fel de adevărat este că filialele precum cea condusă de Martin duc o politică descurajantă pentru cei aflaţi în căutarea unui job. Culmea ridicolului, mai nou recrutantii solicita celor care vânează un amărât de loc de muncă necalificat, un CV ce musai trebuie însoţit de două referinţe de la ultimul angajator.
Viaţa la Londra
Nimic “glamorous”atunci când la sfârşit de săptămână, cocoşat de muncă şi călătoriile către şi de la locul de muncă, se uită romanu-n buzunar şi nu-i vede decât cusătură. (Discutăm aici de cei care au ales să-şi ducă traiul în mod cinstit, fără a cerşi ajutoare sau case de la statul britanic). Odată ce-a oferit obolul agenţiilor, îl aşteaptă şi chiria casei la care includem şi utilităţile, costul abonamentului săptămânal pentru transportul în comun plus hrana zilnică. Chiriile sunt nesimţit de mari uitându-te la densitatea de om pe metru pătrat în casă, transportul în comun unul dintre cele mai scumpe din lume deşi aglomeraţia de la metroul londonez poate fi comparată cu cea a sardinelor înăbuşite la conservă. Marius P. are 28 de ani este din Bacău, absolvent al Universităţii Al I Cuza din Iaşi şi a sosit la Londra acum un an. “Nu-mi găseam nimic de lucru acasă aşa că m-am decis să vin aici...nu câştig mare lucru însă e mai bun decât ajutorul de şomaj din România. Personal nu cred că Anglia mai reprezintă o opţiune pentru cei ce-şi doresc să vină aici, viaţa e foarte scumpă ” conchide Marius care trudeşte că necalificat pe un şantier londonez şi speră că într-o bună zi se va întoarce acasă dacă situaţia din România se va îndrepta.
Sistemul de (în)securitate socială
Un sector scăpat de sub control, aflat într-o serioasă degringolada. Statul nu are timp pentru hoţiile angajatorilor intermediari; recrutantii şi firmele de contabilitate se îmbogăţesc, marile companii prospera pe spinarea amaraţilor de imigranţi. O altă latură urâtă a indolenţei ce domina instituţiile statului britanic, una care dezvăluie un adevăr nerostit de către guvernanţi: imigraţia a luat-o pe arătură iar sacul cu pomeni s-a golit.
Angajaţii din Marea Britanie, fie ei indigeni sau străini plătesc taxe grele pe salarii pentru milioane de asistaţi social. De cealaltă parte englezi, Indieni, srilankezi, nigerieni, polonezi, lituanieni şi romani stau la mila generoasă a statului pentru că le convine.
Casă, masă şi ceva de buzunar, cine ar refuza asemenea pomană? Funcţionarii dorm liniştiţi în papucii statului, politicienii sunt şi ei cufundaţi într-o dulce moleşeala atâta timp cât primesc de la stat lefuri şi privilegii consistente. Toate acestea conduc inevitabil la incapacitatea unei guvernări conservatoare de a gestiona problema imigraţiei a cărei uşă a fost deschisă cu generozitate cu mai bine de 14 ani în urmă de laburişti.
Presa latra, populaţia urlă, imigranţii muncesc şi mulg deopotrivă
Uşor de exploatat şi fentat, sistemul asigurărilor sociale si- a găsit lesne beneficiarii. Un fel de vacă de muls, o adevărată mană cerească pentru oricine vrea să profite. Abuzuri aruncate acum în cârcă romanilor şi bulgarilor ce stau să invadeze Marea Britanie. Sau cum ar zice englezul, se cauta “the black sheep”, aia care va lua toate suturile de la mass media şi implicit opinia publică.
Presa latra, populaţia urlă, imigranţii muncesc şi mulg deopotrivă
Uşor de exploatat şi fentat, sistemul asigurărilor sociale si- a găsit lesne beneficiarii. Un fel de vacă de muls, o adevărată mană cerească pentru oricine vrea să profite. Abuzuri aruncate acum în cârcă romanilor şi bulgarilor ce stau să invadeze Marea Britanie. Sau cum ar zice englezul, se cauta “the black sheep”, aia care va lua toate suturile de la mass media şi implicit opinia publică.
Comentariile postate de către cititorii Daily Mail şi The Sun, adversarii făţişi ai romanilor, denunţa starea de lehamite a populaţiei supra saturată de afluxul emigranţilor.
Cotidiane cu un adânc sentiment de ură înrădăcinat pe durata şedinţelor redacţionale, ziare care au văzut în romani şi bulgari un subiect uşor de exploatat. Reţeta lor este una binecunoscută: trimiţi doi, trei ziarişti de doi-trei lei în România, îi plantezi în ţigănime şi ai un articol.
Din conţinutul căruia, englezul John care-şi soarbe ceaiul la prima oră a dimineţii în faţa computerului va înţelege că România este gata să se mute cu căţel şi purcel în ţara lui, îl va deposeda de casă, loc de muncă şi pensie, va arunca TBC şi ciumă bubonică peste el şi familia lui. Din nefericire, englezul John nu ştie că România nu este doar Gogaie din Afumaţi care după o ciungă aruncată de ziaristul britanic, a învăţat subit geografie şi-l cam bate gândul să se mute cu piranda şi puradei la Londra.
Cum a dat Scufiţa Rosie teapa la bănci...
Problema autorităţilor britanice în ce priveşte asistenta socială seamănă izbitor cu cea a băncilor din Regatul Unit, acum 10-15 ani. Romani, albanezi, nigerieni, ruşi, polonezi sau ce-or mai fi fost s-au înfruptat din plin din naivitatea băncilor, ca să n-o numim prostie. Numeroşi romani au plecat din bănci mai bogaţi cu peste 20000 de lire. Sub formă de împrumut după ce s-au prezentat în faţa ofiţerului de credite, cu acte false. Pe unii dintre ei îi chemau Scufiţa Rosie, Mihail Sadoveanu sau Ion Creangă. Greu de crezut, atât de ilar şi atât de adevărat. Probabil că şi acum firmele de recuperare tocmite de băncile tepuite, se afla încă pe urmele Scufiţei Roşii.
Românii au talent
Pe site-urile de socializare din Marea Britanie circula tot felul de supoziţii conform cărora autorităţile pregătesc măsuri punitive împotriva romanilor. Cei mai alarmişti vorbesc de intenţia statului de a sista accesul conaţionalilor noştri la sistemul de sănătate dacă nu fac dovada că muncesc legal şi că sunt plătitori de taxe.
Cum a dat Scufiţa Rosie teapa la bănci...
Problema autorităţilor britanice în ce priveşte asistenta socială seamănă izbitor cu cea a băncilor din Regatul Unit, acum 10-15 ani. Romani, albanezi, nigerieni, ruşi, polonezi sau ce-or mai fi fost s-au înfruptat din plin din naivitatea băncilor, ca să n-o numim prostie. Numeroşi romani au plecat din bănci mai bogaţi cu peste 20000 de lire. Sub formă de împrumut după ce s-au prezentat în faţa ofiţerului de credite, cu acte false. Pe unii dintre ei îi chemau Scufiţa Rosie, Mihail Sadoveanu sau Ion Creangă. Greu de crezut, atât de ilar şi atât de adevărat. Probabil că şi acum firmele de recuperare tocmite de băncile tepuite, se afla încă pe urmele Scufiţei Roşii.
Românii au talent
Pe site-urile de socializare din Marea Britanie circula tot felul de supoziţii conform cărora autorităţile pregătesc măsuri punitive împotriva romanilor. Cei mai alarmişti vorbesc de intenţia statului de a sista accesul conaţionalilor noştri la sistemul de sănătate dacă nu fac dovada că muncesc legal şi că sunt plătitori de taxe.
Alte voci afirma că de la anul, românii care doresc un loc de muncă vor trebui să treacă un test de limba engleză şi cunoştinţe generale legate de Regatul Unit. Însă cei mai pesimişti cred că guvernul de la Londra se pregăteşte de ieşirea din UE, caz în care romanii vor fi nevoiţi să-şi ia tălpăşiţa către alte zări mai primitoare. Ipoteze ce nu mai sperie pe nimeni de vreme ce romanul a învăţat să supravieţuiască, indiferent cât de ostile i-au fost timpurile.
« Aşa ne-a lăsat viaţa asta, nişte descurcăreţi...Nu s-a născut încă legea care ne poate opri pe noi romanii să lucrăm, să ne trăim viaţa unde şi cum ne dorim », se destăinuie Cătălin D. un ieşean pe care l-am întâlnit în Holborn, la biserică românească din Fleet Street locul unde compatrioţii noştri se adună în fiecare duminică. Acolo se vând ponturi, se schimbă joburi şi speranţe în faţa lui Dumnezeu. EL este mai puternic decât orice lege restrictiva emisă de guvernul britanic...
Stiri realitatea.net
Stiri rtv.net
Stiri doctorulzilei.ro
Citiţi mai mult: Romanii şi perfidul Albion sau cât de tentantă mai e Anglia... - Marea Britanie > EVZ.rohttp://www.evz.ro/detalii/stiri/romanii-si-perfidul-albion-sau-cat-de-tentanta-mai-e-anglia-1044019.html#ixzz2XMIH6vo1
EVZ.ro
Spune-ţi părerea!
Afara cu multinationalele din Romania !!!!